Imaginea de sine se formează în timp şi se retuşează toată viaţa. Ea începe întotdeauna cu propriul corp: în primul rând mă defineşte corpul meu, adică ceea ce se vede din exterior. Iată de ce, pentru că ancorează imaginea de sine în propriul corp, acest joc îl va ajuta pe copil să îşi clarifice câteva aspecte legate de sine.
Chiar dacă pe copii nu îi frământă aceaste întrebări până la vârsta adolescenţei, totuşi găsirea răspunsului la ele este o provocare în sine. Cu ajutorul jocului descris mai jos îți poți ajuta copilul să îşi construiască şi consolideze imaginea de sine.
Vârsta potrivită: de la 3 ani în sus
Materiale necesare: foaie mare de flip-chart, foi mai mici, carioci, creioane colorate.
Ce trebuie făcut:
- Într-o atmosferă de calm, uşor meditativă, propune-i copilului că realizaţi împreună un altfel de portret al lui. Ia foaia de flip-chart (dacă copilul e mai mare decât foaia uneşte 2 foi) şi întinde-o pe jos. Roagă-l pe copil să se întindă pe spate pe foaie, astfel încât conturul lui să nu depăşească marginile foii. Cu o cariocă trasează-i conturul.
Profită de încântarea copilului de a-şi vedea conturul în mărime naturală şi spune-i că în interiorul conturului veţi desena lucruri care îl definesc, legate de propria persoană.- Provoacă-l să găsească minim 7 răspunsuri la întrebarea: Cine sunt eu? Dacă este mai mic de 7 ani, roagă-l să spună cât mai multe lucruri importante despre el. Notează răspunsurile pe o hârtie.
- Începeţi completarea portetului cu desenarea feței şi apoi a părului. Cum contează mult ca el să fie mulţumit de desen, s-ar putea să fie nevoie să îl ajuţi în realizarea desenului.
- Când fața este gata, puteţi trece la completarea interiorului. Cu lista de răspunsuri în
mână, ajută-l pe copil să găsească câte o reprezentare grafică pentru fiecare din răspunsurile lui şi să o deseneze undeva în interiorul conturului. De exemplu, dacă copilul a răspuns la întrebarea cine sunt eu? cu Sunt un copil vesel, ajută-l să găsească un simbol pentru veselie: poate fi o față care râde, o inimioară, un soare, etc. Pe cât posibil nu-i oferi tu sugestii ci lasă-l să găsească singur modalităţi de a exprima cine este el. 
După ce a găsit acest simbol roagă-l să gasească cel mai potrivit loc din interiorul conturului și să îl deseneze acolo. - Când simbolurile referitoare la propria persoană sunt aşezate în contur, puteţi continua cu colorarea sau decorarea portretului, lăsându-vă în voia inspiraţiei. Jocul se termină când copilul este mulţumit de desen.
- Afişaţi portetul într-un loc vizibil şi lăsaţi-l acolo cât timp îi face plăcere copilului, sau până îl înlocuieşte cu altul.
Bine de ştiut:
Este foarte important să înţelegi răspunsurile copilului la întrebarea Cine sunt eu? în funcţie de vârsta lui. Astfel, până la 4 ani copilul îşi va spune doar numele şi eventual una-două trăsături, mai ales fizice (sunt înalt, frumos, blond, sunt băiat, sunt cuminte). De pe la 6 ani copilul va spune şi ce îi place şi ce roluri are: elev/ fiu/ membru al echipei de fotbal. Tot atunci apar şi răspunsurile care arată trăsăturile esenţiale cu care se identifică: sunt un copil cuminte/ sunt neastâmpărat/ sunt veselă/ sunt o bună prietenă, etc. În această perioadă se observă cu claritate etichetele din exterior pe care copilul le-a interiorizat. Odată cu intrarea în adolescenţă apar răspunsurile mai filosofice şi mai abstracte: sunt un căutător de cunoaştere/ sunt o picătură de apă într-un ocean/ sunt un om obişnuit/ etc.
Jocul este o sursă foarte preţioasă de informaţii despre felul în care copilul se vede pe sine. Poţi observa în primul rând dacă copilul tău foloseşte mai ales cuvinte pozitive sau negative când se descrie. În mod normal, până pe la 7 ani, copiii au o imagine de sine pozitivă, chiar uşor exagerată. Odată cu pubertatea imaginea de sine se schimbă, şi fetele în general îşi pierd încrederea în sine şi tind să se vadă într-o manieră negativă.
Dacă descoperi că micuţul tău are o imagine de sine negativă sau identifici unele zone în care îi este ruşine de el însuşi, poţi începe un proces de schimbare a acesteia. Până la sfârşitul adolescenţei imaginea de sine se schimbă şi se modifică permanent, aşa că ai numeroase oportunităţi să îl ajuţi.
Nu în ultimul rând, jocul te ajută să fii conştient de impactul pe care îl au aprecierile tale asupra lui. Aprecierile pot fi pozitive, ajutându-l pe copil să îşi formeze o imagine de sine luminoasă, sau negative, spuse în momentele de nemulțumire sau frustrare. Repetate des, aprecierile negative formează adevărate etichete, pe care copilul le va încorpora în imaginea lui de sine. Nu e de mirare că apoi se va purta în conformitate cu aceste etichete: până la urmă cum să se poarte un copil care aude mereu că e obraznic, rău sau neastâmpărat?
Sursa articol: http://psihologpentrucopii.ro/
Inteligența emoțională 